Împrietenește-te cu emoțiile tale

Nu pot sublinia acest lucru suficient, dar avem nevoie să ne explorăm mai mult latura emoțională. Avem nevoie să ne înțelegem emoțiile, să le acceptăm și să învățăm să le gestionăm. Așa că fă-ți un serviciu și împrietenește-te cu emoțiile tale!

Aud asta destul de des, în procese de coaching sau în afara lor, ideea că datorită felului în care ne simțim sau a comportamentelor pe care le avem, ca urmare a felului în care ne simțim, suntem cumva stricați. Sau “anormali”.

De fapt, asta nu înseamnă nimic altceva decât că nu ne potrivim cu modelele sau tiparele considerate acceptabile. “Normale”.

Cred, în schimb, că a ne simți anormali sau stricați din cauza emoțiilor pe care le experimentăm, e cu adevărat disfuncțional. Și e o disfuncționalitate învățată.

Din nefericire, acesta e din ce în ce mai mult, noul normal în societatea în care trăim: mai puține emoții, mai multă rațiune. Mesajul pe care majoritatea oamenilor îl transmit sau îl acceptă în acest moment e că emoțiile sunt mai puțin importante sau chiar deloc importante.

Rațiune și emoții nu rațiune vs emoții

Trăim într-o lume în care accentul este pus preponderent pe logică și rațiune, în detrimentul laturii noastre emoționale și asta nu face altceva decât să ne îndepărteze de ceea ce ne face umani.

Știința și tehnologia ne rezolvă și ne vor rezolva în continuare o mulțime de probleme și au o contribuție semnificativă pentru unde suntem noi, ca civilizație. Acest articol nu e unul care are intenția de a scădea în vreun fel rolul științei în evoluția umană.

În același timp, nici știința și nici tehnologia, nu ne vor face mai împliniți sau echilibrați. În schimb, dezvoltarea “mușchiului” emoțional, ne poate duce acolo. 

Emoțiile noastre au evoluat împreună cu noi, timp de milioane de ani și asta înseamnă că ele servesc unui scop. Funcția unei emoții este de a ne atrage atenția, de a ne concentra și de a ne motiva către o anumită acțiune. 

Ele sunt în mod inerent neutre, ne informează pur și simplu despre situația în care ne aflăm. În acest sens, emoțiile, chiar și emoțiile pe care le numim negative, precum furia, frica sau tristețea, sunt doar informații.

Eu obișnuiesc să spun că emoțiile sunt mesaje. 

Majoritatea oamenilor numesc emoțiile mai dificile, cum ar fi furia, frica sau tristețea, emoții negative. De fapt eticheta de emoție negativă nu prea are sens. Le numim negative din cauza felului în care ne simțim atunci când le experimentăm, dar au întotdeauna un scop pozitiv pentru noi, sunt parte din noi și caută să ne învețe ceva despre noi. 

Ne spun ce funcționează, ce nu funcționează și ne atrag atenția asupra problemelor mai profunde, nerezolvate din viața noastră. Emoțiile negative sunt adesea revelatoare asupra domeniilor problematice, problemelor nerezolvate și, mai ales, asupra potențialelor soluții la acele probleme. 

Furia, de exemplu, ne poate spune că suntem blocați într-o anumită situație neplăcută și ar putea inclusiv să ne indice calea de ieșire. Sau, s-ar putea să ne transmită că cineva profită de noi și e timpul să creăm granițe în relația cu acea persoană. 

Frica ne-ar putea spune că avem unele probleme nerezolvate, în legătură cu siguranța. 

Durerea sufletească sau tristețea ne-ar putea atrage atenția asupra unei conexiuni autentice pierdute, iar vinovăția ne semnalizează atunci când încălcăm încrederea unei persoane la care ținem sau chiar și când avem un comportament care nu e în acord cu propriile valori.

În schimb, fericirea sau bucuria, ne transmit că ceea ce experimentăm este aliniat cu cine suntem.

Toate acestea sunt informații, mesaje. 

Ce facem cu emoțiile?

În primul rând avem nevoie să le ascultăm.

Să ne dăm voie să le simțim. Pentru asta avem nevoie să fim pregătiți să le ascultăm. 

Un mod de a face asta e prin “dialogul” cu emoțiile noastre, astfel încât acestea să știe că suntem dispuși să primim ceea ce au de oferit. Un alt mod e să nu ne luăm foarte în serios atunci când le experimentăm – cea mai simplă metodă de a ieși dintr-o stare emoțională cu încărcătură emoțională puternică e să te amuzi pe seama ei (vezi regula nr. 5 din cartea The Art of Possibility de Benjamin și Rosamund Zander). 

Deși avem abilitatea de a apăsa butonul emoțional de oprire sau chiar de a ne reprima emoțiile (mai ales în contexte unde nu e adecvat să o facem, nu-i asa?) e doar o soluție temporară și care pe termen lung, nu e o strategie utilă.

Reprimarea emoțiilor e un mecanism util atunci când nu avem resurse, soluții sau strategii cu care să adresăm emoții puternice, cauzate de situații noi.

Eu unul am fost foarte bun la a-mi reprima emoțiile atunci când nu știam să le înțeleg și ce se întâmpla de obicei e că, ulterior, dădeau pe din-afară în cele mai neașteptate momente și la o intensitate mult mai mare.

Pe lângă asta nici nu mai puteam să mă bucur de emoțiile pozitive în tot acel timp, pentru că nu poți dezactiva selectiv emoții, ori simți întreaga paletă emoțională ori nu mai simți deloc. Și viața nu e deloc un loc plăcut și prietenos atunci când nu simți nimic. 

Munca cu emoțiile negative, înseamnă să le transformi în prieteni, în loc să-i faci dușmani, așa cum face majoritatea lumii. Aceste emoții nu sunt menite să fie trimise departe, să li se spună că sunt rele sau reprimate în inconștient. Acestea sunt menite să ne ajute să vedem ce se întâmplă în viața noastră și să răspundem în mod adecvat.

Emoțiile sunt despre noi, nu despre ceilalți

Acesta e un alt aspect super important și câteodată greu de digerat. Emoțiile sunt întotdeauna despre noi. 

E mai ușor sau mai comod câteodată să dăm vina pe alții pentru ele, nu-i așa? 

Dar dacă facem asta în mod constant și dăm vina pe furie pe șef sau colegul X sau dăm vina pe condițiile economice pentru frica vis-a-vis de afacerea noastră, ce se întâmplă în esență e că ne dăm puterea altor oameni sau evenimente pe care nu le putem controla.

E ca și cum am avea niște butoane emoționale și privim neputincioși când cineva se apropie și ni le apasă. Asta creează premisele pentru alte evenimente de acest gen și în viitor. 

Atunci când ne asumăm 100% emoțiile pe care le trăim, pășim într-un spațiu asumat din care putem adresa cauza acelor emoții.